Oda Unei Copilarii Nesfarsite: Roman Autobiografic

Ode to an Unfinished Childhood. An Autobiographical Novel

This book is in Romanian. It is a Olga Stroe Gheciu's first novel, presenting important periods of her life.

Olga şi retrăieşte copilăria n paginile acestei cărţi.
Este povestea vieţii unicului copil al unei familii de nvăţători refugiaţi din Basarabia.
Copilăria sa alături de părinţi a fost şi a rămas a doua sa natură.
O copilărie nesf rşită; ntreruptă prea devreme.
Iată un fragment din acest roman nostalgic, plin de poezie, nţelepciune şi echilibru:

Ai mei au trimis după mine pe vecinul lor, om de ncredere, vrednic şi ndrăzneţ - Ilie Bustea se numea el - l-au trimis cu o sanie şi doi cai să mă aducă acasă. Nimic nu vedeam de jur mprejur, fie că eram nfofolită toată n pături, fie că zăpada cădea grămadă din cer. Nenea Ilie Bustea mergea pe l ngă cai, ndemn ndu-i necontenit să nainteze. Avea, Ilie Bustea, cei mai frumoşi şi puternici cai - recunoscuţi de toţi sătenii. Se ocupa de ei, i dresa, lucru care mă necăjea c nd l vedeam folosind biciul pentru a-i nvăţa să asculte comenzile sale. Dar lecţiile sale ne-au prins bine n acea zi de februarie 1954, deoarece caii cunoşteau drumul. Mergeau fornăind, la ndemnul stăp nului lor, simţind că şi ei, şi noi suntem n pericol - fie din cauza ntinderii albe nesf rşite, fie din cauza unor urlete ce se auzeau din depărtări.
At t ştiu: cei doi cai imenşi n imaginea mea, stăp nul lor ţin ndu-i de căpăstru, eu n sania care alerga n urma lor, furia zăpezii ce cădea continuu şi faptul că noi eram - doar noi - singurii vieţuitori n acea mare de zăpadă ce ncepea de sub noi mereu şi se sf rşea n cer
Am ajuns acasă - la părinţii mei - n camera primitoare şi caldă, iar n c teva ceasuri, totul s-a transformat n vuiet şi o furie a fuioarelor de ninsoare a ntunecat totul. Eram prinşi n mijlocul furtunii de zăpadă, despărţiţi de ceilalţi, precum şi alte gospodării fuseseră izolate de cele vecine. Frica nu pusese stăp nire nicicum pe mine, am trăit toată nt mplarea ca pe o situaţie oarecare, ca pe un drum obişnuit pe care-l făceam de la oraş spre casă, n fiecare sf rşit de săptăm nă sau nceput de vacanţă.

„Dar, ninsoarea ncetează.
Norii fug. Doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă
Oceanul de ninsoare.
Soarele rotund şi palid
Se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe
Printre anii trecători."

anunţă tata peste un timp, un timp destul de lung, tocmai potrivit ca troienele de zăpadă să depăşească nălţimea caselor, să atingă cumpăna f nt nii noastre. Străzile şi schimbaseră relieful: dealuri de zăpadă şi văi. Trebuia să urci p nă n v rful dealului mai nalt dec t casele şi să cobori, să urci iar şi să cobori iar pentru a „merge" pe o stradă.