Dragostea e pseudonimul mor?ii

Neîndestulator comentat, poemul lui Ion Caraion tinde sa ocupe, fara sa întrebe pe cineva, cu ori fara consim?amântul care ne apar?ine, locul pe care-l merita. În firea sa cea mai adânca pulseaza un amar trufie, însa ?i o stranie, îndârjita, vigoare (în razboi cu oboseala ori nascuta din dânsa), care-i dicteaza sa procedeze a?a ?i nu altfel. Suprafa?a sa doar atât de abrupta, nesimetrica, taioasa ?i dispre?uitoare e facuta mai curând sa respinga, decât, dupa normele obi?nuite ale confortului sentimental, sa atraga ?i, sa ademeneasca. Însa exterioritatea de atâtea ori rebarabativa ascunde un miez contrariant, o sensibilitate mult prea vie. Structural, prezenta poezie e tensionata ?i de o anumita sensibilitate de a fi în contratimp, o sensibilitate înnascuta, care o face sa mearga contra modei, sa ?ocheze ?i sa displaca.