Via?a la ?ara. Tanase Scatiu. În razboi

?i totu?i, unei atari caracterizari strict estetice poate ca n-ar trebui decât sa-i adaugam o nota?ie simpla, elementara: în universul vie?ii noastre cotidiene, cel în?esat de valori pestri?e, în care spiritul exhibi?ionist al noilor Scatii a devenit o adevarata institu?ie – el fiind tot mitocanesc, agresiv ?i invaziv ca ?i acum un veac – tot ceea ce ne ramâne este sa ne autocontemplam, distan?ându-ne ?i decantând în tot tumultul haotic ceea ce are valoare morala perena ?i sens în longue durée, cum ar spune Fernand Braudel. Poate ca a?a ceva a intuit Duiliu Zamfirescu înca de atunci, iar ca scriitor s-a sim?it dator sa lase genera?iilor viitoare Ciclul Comane?tenilor, iar ca om sa fie, întotdeauna, politicos. Or, se ?tie ca virtutea polite?ii a „locuit“ firesc în cele doua stiluri ?i moduri de via?a atât de apreciate de autor: aristocra?ia ?i ?aranimea. Doua clase sociale care au disparut din istorie, tot a?a cum trasaturile morale ?i estetice asociate lor în mod privilegiat par a fi estompate în contemporanitate: statornicia, noble?ea caracterului, generozitatea, rabdarea, blânde?ea, serenitatea ?i sim?ul onoarei. Eclipse ?i absen?e despre care nu se poate sa nu meditam recitindu-l pe Duiliu Zamfirescu.