Jocurile Daniei

“Şi totuşi, distanţa rămâne, nu mă pot juca în voie cu sufletul ei, cum fac copiii cu nisipul de la mare. Şi, dacă sunt cu dânsa, oricât am fi de emoţionaţi de îmbrăţişările noastre, bucuria nu poate dura multă vreme. Iar imediat ce nu mai suntem împreună, mă simt singur, cu o mie de întrebări la care n-am primit nici un răspuns, cu neîncrederi care nu pot fi calmate, şi Dania rămâne cu o imagine fermacătoare, dar fără realitate, ca un vis, ca un film la cinematograf.”