Vlaicu-Voda. Balada stramosilor

Si intr-adevar Vlaicu-Voda intruneste toate cerintele unei drame menite sa ramana calitati literare si calitati dramatice. Autorul acestei drame e un adevarat poet care prin imagini noi si bogate prin cuvinte expresive stie sa zugraveasca oameni fapte locuri timpuri. Limba lui e o comoara pe care doar la Odobescu o mai intalnim imperecherea neologismelor cu arhaismele da o culoare delicata si in acelasi timp da putere de expresivitate frazei imperecherile acestea desigur le gasim si in Odobescu dar dl Davila a stiut sa le inmulteasca si sa le rafineze. Un patetism sincer firesc inalta parca si valoarea cuvintelor si a frazelor. Tiradele chiar cele mai lungi sunt cladite cu o arta de compozitie deplina cu o putere de convingere rara asa ca efectul lor e puternic inaltator. Emotia artistica cuprinde pe spectator si-l tine toata vremea cat aude vorbele intelepte/romanesti ale figurilor de pe scena. si pe urma sentintele cuminti neaose care sunt presarate aproape in fiecare replica.

[...]

Cu toate observatiile mai mult sau mai putin insemnate Vlaicu-Voda ramane o podoaba a literaturii noastre dramatice prin patetismul cald si comunicativ prin frumusetea limbii si a versurilor prin puterea de evocare a unei epoci framantate prin maiestria de amanunt cu care e construita prin efectele dramatice si prin patriotismul cald si cuminte ce transpira dintr-insa.

Ca atare Vlaicu-Voda nu numai merita dar trebuie sa figureze totdeauna in repertoriul Teatrului National alaturi de dramele lui Alecsandri Caragiale Hasdeu si ale dlui Delavrancea – Liviu Rebreanu