La Poarta Divinitatii: Poeme

At the Gate of Divinity. Poems

This book is in Romanian. It is Maria Filipoiu's fifth book.

Această ediţie a cărţii este publicată special pentru rom nii din diaspora.
Citiţi cărţi n limba rom nă Veţi fi mai aproape de casă, de ţară.
Comandaţi cartea de pe site-ul Amazon corespunzător ţării n care locuiţi şi nu veţi plăti transportul internaţional.

Spicuim din introducerea volumului La poarta Divinităţii de Maria Filipoiu:

Maria Filipoiu are despre poezie o concepţie clasicistă, canonică, uneori chiar didactică. Ea şi premeditează volumul, pe cicluri, idei, teme, ntr-o sistematică destul de severă. Apoi tratează fiecare segment cu o programatică rigoare. n orice caz, poeta şi propune o miză cultural-educativă, n afara frivolităţii şi, dacă nu refuză de principiu umorul, secvenţele sunt mai degrabă ncărcate cu gravitate, resimţind chiar foarte mult, dacă nu povara, n orice caz constr ngerile unei datorii, aşa cum o nţelegeau paşoptiştii, mai t rziu poporaniştii, sămănătoriştii etc. Arta ei vrea să lumineze, nu să distreze, ideea de entertainment este practic exclusă

Trubadur prin labirint sentimental,
G ndul nnoadă idei n năframă
Şi duce cuv ntul pe-al timpului val;
C nd spirit la datorie l cheamă.

Artista vrea să valorifice experienţa la care a ajuns n toamna vieţii, să culeagă ceea ce a sădit, la modul agrest, şi a cultivat cu grijă. Eternitatea este „prinsă" şi „aşternută" ca un pat germinativ pentru g nduri şi acestea rodesc.

Să culeg roade prin a vieţii toamnă,
n brazda cuv ntului sădesc g nduri,
Cu glas ce raţiunea mi ndeamnă,
Eternul clipei să-l aştern pe r nduri.

Ca aspiraţie şi chiar ca sintaxă uneori, poemele programatice şi artele poetice ale Mariei Filipoiu trimit la Arghezi care şi dorea cuv ntul plug ce faţa solului o schimbă lăs nd n urma lui belşug. Depinde, desigur, de cititor, cititorul contemporan, adesea nepăsător n faţa r vnei unor poeţi cu vocaţie de plugari ai nvăţăturii, să schimbe indiferenţa-n coş şi cugetu-n cămară

Cu cerneală ud copacul veşniciei,
Din el să crească ram de-nţelepciune,
Ca să rodească n floarea poeziei,
C nd Dumnezeu cu har face minune.

Dumnezeu este invocat deseori şi, desigur, dorinţa supremă a eului liric este să nu stea zadarnic, după vremuri de ostenire ntru duh, la poarta Divinităţii. Ci, fireşte, această poartă să se deschidă pentru ca spiritul să vadă ceea ce doar intuieşte că se află „dincolo."

n ncăpătorul Rai post-post-modernist accesul se poate face printr-o infinitate de porţi, uşiţe, sărind pervazuri şi p rleazuri către o făgăduinţă dorită fierbinte sau acceptată cu resemnare. Maria Filipoiu şi-a găsit, indiscutabil, propria ei poartă.

Horia G rbea