Cumva Trebuie Sa Incep: Proza Scurta

I Have to Start Somehow. Short Stories

This book is in Romanian. It is the first collection of short stories by Stefan Kellner.

Povestirile lui Stefan Kellner din volumul Cumva trebuie să ncep se citesc cu deosebită plăcere. Reproducem aici c teva pagini care demonstrează acest lucru:

Păunul alb

n lumea n care culorile se joacă peste tot sub soare, s-a născut un păun alb. A ieşit dintr-unul dintre cele douăsprezece ouă rozalii din cuib, aşa cum au ieşit şi ceilalţi unsprezece pui coloraţi. Niciunul n-a sesizat diferenţa, nici fraţii, nici părinţii. A crescut cu ceilalţi mpreună n parcul castelului. C nd au ajuns mari şi penele din coadă s-au desfăşurat n evantai n bătaia soarelui, lumina a făcut din cozile lor un vitraliu. Doar evantaiul alb făcea doar umbră, steril şi mohor t.

Cu trecerea timpului, fără pereche, fără prieteni, păunul alb se plimba singuratic, trăg ndu-şi coada anostă pe gazonul verde şi umed. n timp ce ceilalţi păuni se g ndeau la familie, la puii lor, păunul alb se g ndea la lume, la ce o fi n afara gardului grădinii, la fiinţele ciudate care se plimbau n parc, privea curios, atent, concentrat, uit nd că e doar un păun alb, altfel dec t ceilalţi păuni.

M-am născut paralizat de ambele picioare. Nu ştiu ce simţi c nd poţi călca, c nd poţi pune un picior naintea celuilalt, aşa am fost ntotdeauna şi mi se pare normal să fiu aşa. Ca handicapat, am avut ntotdeauna n jurul meu pe cineva care să mă ajute să mă scol, să mă spăl, să mă duc la şcoală. Am fost nconjurat de iubire acasă şi de nţelegere la şcoală. Dar nimeni n-a mers mai departe ca să uite picioarele mele moarte şi să mă vadă ca pe oricare altul.

Am fost un copil precoce. Am nvăţat repede să vorbesc, am nvăţat repede să citesc şi să socotesc. Am nvăţat mai repede să c nt la vioară dec t ceilalţi şi am fost primul n clasă la mai toate materiile. Eram dus la şcoală cu maşina, mă puneau n scaunul cu rotile şi n rest mă descurcam singur. Era un fel de independenţă pe care o apreciam. n clasă aveam o masă singur, nu o bancă şcolară ca şi ceilalţi, o puseseră l ngă uşa ca să mă scutească de slalomul printre bănci. N-aveam ca şi ceilalţi un coleg de bancă. Eram singur.

Nu pot să spun că am avut colegi răi, s-au purtat frumos cu mine pe tot parcursul şcolii, dacă observau că mă chinuie ceva, sărea c te unul să mă ajute chiar dacă niciodată nu i-am rugat. mi făceau loc să trec la sosire şi la plecare, n pauze răm neam la locul meu şi urmăream tot ce se nt mpla n jur. Jocul lor, r setele, glumele, tachinările cu fetele. N-am fost prea vorbăreţ niciodată, nu că n-aş fi avut ce spune, vorbeam cu ei n mintea mea ore ntregi, dar ceva necunoscut, ceva ne nţeles mă fr na să ncep vreo conversaţie.

De multe ori m-am ntrebat dacă mintea mea funcţionează altfel dec t la ceilalţi oameni. Şi da şi nu.