Poeme Din Ombria

Poems of Ombria

This book is in Romanian. It is a collection of poems, many of them also having a French version, translated by the author, Elisabeta Isanos, a refined poet, daughter of the prestigious writer Eusebiu Camilar and the highly praised, very important poet Magda Isanos.

Elisabeta Isanos a fost elogiată de critica literară rom nească ncă de la publicarea primelor sale poeme. Cităm din Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care spunea n 1967:

..".Poezia e grea de imaginile unei lumi de vară roditoare, cu substanţe de vinuri grele, de amiezi şi amurguri bogat aurite, surprinzătoare pentru v rsta ei t nără. /.../ n cosmosul Elisabetei Isanos, zodiile sunt bine aşezate, se rotesc n lumina unor cunoştinţe magice străvechi, desc ntecul descoperă esenţe, iubirea e de jăratec. Poezia Elisabetei Isanos e de păm nt şi foc."

n volumul de faţă, autoarea introduce multe poezii n dublă versiune, rom nă şi franceză, ea stăp nind limba franceză la fel de bine ca şi limba maternă.

Iată două poezii din carte. Atenţie, autoarea plasează titlurile la sf rşitul poeziilor, n loc să l pună la nceput.

Am ajuns fără să vrem n tinereţea bătr nilor,
n durerosul c ntec la care z mbeam de departe,
se deschiseseră uşi spre anotimpul dorit,
ne invitau să intrăm n grădini invizibile,
unde un maestru al sărbătorii
pregătea muzici ntr-un murmur continuu.
Pe geamul aburit ploi ncepute se opreau.
Ce fraze curgătoare rosteai pe vremea aceea,
atent să nu mă scapi printre sunete
Cuvintele ni se legau şi curgeam mpreună
printre pietre şi ploi abia răsărite,
te ştiam pe dinafară ca pe c ntec
Păm ntul era prăfuit, cerul, o mină de argint,
pe acoperişuri, n zori, o brumă de suflet,
p nă t rziu dura amprenta dimineţii,
obişnuiţi cu lucrurile, cu penumbra n care citeam,
ieşeam afară deformaţi de idei,
mergeam călc nd pe creste nevăzute de munţi,
deasupra capului, un val n floare de colţ
stătea oric nd să cadă peste capete albe.

(Mica Utopie)

Parcă se cerne cerul pe păm nt:
minunea asta mi răpeşte timpul,
e ca o muncă p nă peste cap,
la care nici măcar nu-mi vine schimbul,
aproape că n-am vreme să respir,
n-am c nd să-mi trag o clipă răsuflarea,
nici nu mai am putere să mă mir,
n plus, aud că se va-ntoarce marea
Aceste clipe sigur nu-s reale,
fiindcă nu poate fi adevărat
cum şedem noi pe iarba nflorită,
n mijlocul păm ntului spălat,
reale sunt doar celelalte zile,
teribil de reale şi de lungi,
şi serile acelea nesf rşite,
c nd vii mereu spre casă şi n-ajungi.
Bem vin şi ne uităm n sus la ceruri,
din trupul p inii ca din Rai muşcăm,
şi ce frumos ne-am mbrăcat, ai zice
că ne-am gătit să ne nmorm ntăm.

(La iarbă verde)