Propria experien?a a autoarei cu diferite cadre medicale care au fost fie ostile – din dorin?a de a nu fi manipulate – fie au dorit sa o ajute ?i sa-i explice starile mintale care îl determina pe pacient sa se autovatameze, au ajutat-o sa în?eleaga câte prejudeca?i exista cu privire la „automutilare”. Aceste situa?ii au determinat-o pe Sarah Chaney sa porneasca într-o cercetare – la prima vedere neobi?nuita – asupra modului în care autovatamarea a fost perceputa în timp.

Incursiunea în istoria practicii de automutilare are un dublu scop: pe de-o parte îl familiarizeaza pe cititor cu diferite circumstan?e istorice, iar de pe alta, ofera o sursa bogata de informa?ii despre medicina ?i idealurile culturale.

Analiza sa demonstreaza faptul ca ostilitatea fa?a de automutilare – atât în prezent, cât ?i în trecut – a fost ?i este fondata pe diferite preconcep?ii: „Prin aceasta abordare, pun sub semnul întrebarii no?iunea ca automutilarea poate fi privita ca un comportament omenesc constant ?i universal, cu un anumit set de semnifica?ii. Explorez trei epoci ?i practici diferite ale autovatamarii, fiecare dintre acestea deosebindu-se prin cel pu?in o trasatura semnificativa de defini?iile moderne. Practica pagâna ?i de la începuturile cre?tinismului a castrarii religioase a avut un set specific de semnifica?ii sociale ?i politice – precum ?i spirituale. Este important de men?ionat ca masculinitatea nu era privita ca intrinsec legata de organele sexuale, a?a cum a început sa fie privita în anii ulteriori. Între timp, procesiunile de flagelare din Evul Mediu au reconfigurat mortificarea religioasa timpurie într-o practica de grup cât se poate de publica. Ca activitate de grup, privita adesea ca având conota?ii pozitive, flagelarea religioasa din Evul Mediu nu are nicio legatura cu presupozi?ia moderna ca autovatamarea este o activitate personala ?i privata. În cele din urma, vatamarile autoprovocate au o legatura importanta cu istoria practicii medicale prin conceptul „lasarii de sânge”.

Defini?iile automutilarii din secolul al XIX-lea, autotaierea abia daca era men?ionata – astazi a devenit un arhetip al autovatamarii – însa pentru medicii ?i pacien?ii victorieni, autotaierea era mult mai apropiata de autotratare decât alte forme de autovatamare, deoarece lasarea de sânge a fost o practica medicala cu utilizare ampla mai bine de doua mii de ani”.

Care este rolul tatuajului în largul peisaj al automutilarii ?i al manipularii celuilalt? Ve?i afla citind aceasta carte!

Automutilarea - e-kirja, Romanialainen, 2023